Skip to content

Povesti cu Grauri somnambuli

Octombrie 13, 2012

De când mă știu, sau mai bine zis, de când mă știu alții, am fost somnambul. Da’ somnambul din ăla, ca-n desene animate: mă iau si plec! Sau mă cert cu tine! Sau cu persoana imaginară din coltul camerei! Sau fac tot felul de minuni, una mai alambicata sau mai idioata ca alta. In Evul Mediu as fi fost ars pe rug. Acum doar se face mișto de mine si se încuie ușa, lucru ineficient de altfel pentru ca eu știu sa o deschid in somn.
Printre primele povesti cu somnambulismul meu celebru este și următoarea:
Aveam vreo 10 ani și în perioada aia dormeam cu taică-miu. Într-o toamna, timp de o săptămâna m-am ridicat în picioare și am ținut o cuvântare măreața unor armate imaginare, într-un soi de araba. Cel puțin asta era visul meu (probabil de la prea multe 1001 de nopți citite și răscitite). Taică-miu se distra teribil văzând furia și elocința cu care îmi zbieram discursul noapte de noapte. Pana când  a făcut greșeala fatala sa râdă prea tare de preaputernicul sultan aflat pe picior de război ce era la el in pat. Mâniat pe semne de hohotele lui, m-am întors brusc spre el,i-am aruncat o privire plina de o ura cumplita și… m-am aruncat în cap drept în gura lui. Asa cum plonjezi intr-un bazin! După care m-am culcat frumușel la loc. Inutil sa spun ca taica-miu nu a mai îndrăznit sa râdă de mine nici după ce i s-au vindecat vânătăile și gingia spartă.

O lunga perioada nu am mai fost informat dacă mai sunt somnambul sau nu. Dormeam singur in casa si deci nu era cine sa îmi spună dacă m-am plimbat ieri noapte pe balustrada de la balcon sau nu. Dilema mi-a fost rezolvată de Oti care într-o dimineața mi-a zis ca noaptea m-am certat timp de o ora cu coltul camerei! In aceeași limba tembela. Faza care s-a repetat identic mai multe nopți după. In alta noapte am renunțat la cearta cu peretele si am zbierat la ea (pe romanește, de data asta) ca sa facă bine sa îmi cumpere „cartofi prăjiți, gata prajiti care trebuie numai prăjiți”. Cand am fost in Italia, bietele gazde tapetau baia cu perne pentru ca eu noapte de noapte vorbeam cu mine în oglinda de deasupra chiuvetei.

Insa cea mai elaborata chestie pe care am făcut-o vreo data în somn a fost atunci când  pe la 3 dimineața într-o vara, m-am ridicat din pat, am strâns toate sticlele de plastic din casa (câteva zeci), le-am desfăcut pe toate, le-am calcat in picioare ca sa le dezumflu, le-am pus capacele la loc și le-am îndesat in gentile si poșetele din hol. Ce nu a încăput prin poșetele le Oti, le-am băgat in plase si le-am stivuit. Va imaginați fata lui Oti dimineața cand a intrat in hol…

Chestia e ca se pare ca somnambulismul e ereditar. Nu știu cine pleca aluda pe câmpuri din înaintașii mei dar știu ca mandra mea descendenta mă moștenește întocmai  Deja a depășit stadiul de vorbit si plimbat nervoasa prin camera. Acum câteva săptămâni a ieșit din casa, a plecat  in curte unde s-a trezit in fata usii de jos si a inceput sa planga. Oarecum suntem putin îngrijorați pentru ca nu este departe ziua cand o sa trebuiasca sa o cautam pe strazile cartierului. Si singura soluție pe care o avem este sa incuiem usa si sa ascundem cheia. Medicul neurolog al Maiei nu ne-a putut lamuri decat cu sinonimul cuvântului somnambulism dar nu cu o cauza sau un tratament. Cică nu este…. Daca vrei sa te dai cu tramvaiul la ora patru dimineața fara sa stii ca faci asta,  nu inseamna ca esti tache. Ma rog…

Ce vreau eu sa știu este  ce o sa facă Oti când într-o frumoasa noapte cu clar de luna, eu am sa ies pe usa mergând spre stânga iar Maia spre dreapta!

Anunțuri
4 comentarii
  1. finalul… Deja ma prapadeam de ras, dar finalul! Domne’, nu-i corect! Chiar asa!? Sa te faci ghem de ras?!
    Mi-a amintit si de copilaria mea, asa ma plimbam si eu noaptea, cand nu ma limitam la povesti cu biroul, tevile de apa calda sau tarantulele de sub pat. Cu ce aveam noroc era macelaria din fata blocului. Oamenii se asezau la coada peste noapte, cu scaunele, carti de joc si table. Si discutiile lor ma trezeau , altfel cine stie pe unde ajungeam.
    Mie mi-a trecut undeva pe la vreo 25 de ani.

  2. aaa, e simplu, tie o piedica meseriasa sa-ti mai taie din avant, in timp ce fuge dupa fetita 😀
    si fiica-mea pleca, dar numai dupa o zi in care se intamplau lucruri noi, de obicei cand eram la munte cu gasca si dormea intre noi. deja aveam mana formata si o acrosam la timp pana nu plonja din pat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: