Skip to content

Etty

Octombrie 9, 2012

Exista persoane care, chiar daca nu iti sunt rude sau nu le stii din copilarie, isi pun asupra ta amprenta asa cum oameni pe care ii stii de o viata nu o fac. Astazi am sa va povestesc despre cineva, care pentru mine, a fost un adevarat spectacol al bucuriei de a trai. O persoana care m-a invatat ca nu am dreptul sa ma plang, ca sa fac asta este o prostie si o pierdere de vreme si ca cea mai buna reactie pe care pot sa o am atunci cand „viata imi ofera lamai” este sa rad. Sa rad in hohote!

Pe Etty am cunoscut-o in urma cu vreo 14 ani. O tanti marunta, de 50 de kilograme si care, desi avea vreo 70 de ani la vremea aceea, se misca prin casa ca un prâsnel. Tot timpul era aranjata, parul foarte lung si alb era prins intr-un coc ingrijit. Avea un mers demn si reusea cumva sa para mai inalta decat era. Etty era matusa prin alianta a lui Oti – nevasta-mea.

Cum am cunoscut-o pe Etty

Am cunoscut-o cand am fost invitati la ea la masa. Masa s-a dovedit a fi spectaculoasa! Nu am văzut mâncăruri în cantitate mai mare de 100 de grame dar erau cred ca 30 de feluri. Era o masa pentru cunoscatori: Etty gatitise 24 de ore ca sa ne puna inainte, in vase Rosenthal acompaniate de argintarie veche, un adevarat potpouri de gusturi si rafineturi cum rar mi-a fost dat sa vad. Cat a durat festinul, nici nu s-a atins de mancare insa vedeam cum ii rad ochii in cap de bucurie ca am venit la ea la masa.

Ce mi s-a povestit pe urma

Dupa celebra masa am devenit foarte curios. Cine e Etty si ce vrea ea de la viata? Si mai ales ce a facut in ultimii 70 de ani. Si am aflat! De la altii dar si de la ea: Etty e nemtoaica. Numele ei de fata a fost Zeller. O chema de fapt Augustin Adelhaida. S-a nascut in Timisoara. Tatal ei a fost ofiter al armatei austro-ungare. A fost decorat de Franz Josef, dupa care a fost director al gradinii botanice din Cluj. Tatal ei a facut Universitatea. Era foarte mandra de tatal ei! Etty a fost educata de calugarite cand a fost foarte mica. De mama ei, Willhemina, am aflat putine. Murise cand Etty era  doar un copil. Din momentul ala ea a devenit mama. Ea tinea casa, ea isi ingrijea fratii. Era singura fata in casa si asa erau vremurile, nu conta ca e doar un copil.

Cum a ajuns in Rusia

La finalul cortegiului de mizerii al razboiului, le bate cineva la usa. Erau niste soldati care ii intreaba daca acolo locuieste familia Zeller. Ei confirma. Deci nemti! In ziua aia, Etty impreuna cu fratii ei sunt urcati in tren cu destinatia Rusia. Etty avea 16 ani. In Rusia este pusa la munca silnica. Doarme in zapada iar alaturi de colegii ei, face cu schimbul care sa isi petreaca noaptea la margine langa sobolani. Ajunge in stare grava de inanitie. Cojile de cartofi si de sfecla fierte nu sunt o hrana potrivita pentru cine are munca de salahor. Refuza sa se vanda rusilor pentru un bol de mancare. Se imbolnaveste de tuberculoza. Ajunge in spital. Un spital rusesc, cu doctori rusi si asistente rusoaice. Pentru ca in ultimii doi ani Etty invatase la perfectie limba rusa, le povesteste prin ce a trecut. Doctorii raman uimiti de inocenta si puritatea unei fete care timp de doi ani a trait in iad. O retrimit in Romania. Oricum, bolnava nu mai era de nici un folos Fratelui Sovietic Eliberator.

Cum a fost întâmpinată acasă

Ajunsa în Romania se căsătorește cu un fost comerciant cu 20 de ani mai mare decât ea. Nu era oricine: era bogat, era campion al Romaniei la lupte greco-romane. Avea zeci de medalii! Si era urmarit de Securitate pentru ca era chiabur. Trec impreuna prin perchezitii succesive! Vine nationalizarea si sunt dati afara din casa. Pierd tot sau sunt nevoiti sa isi vanda lucrurile pe nimic! Ajung sa stea in chirie, uitandu-se la una din fostele lor case care era la 100 de metri de casa lor. Etty nu se lasa… Face scoala de asistente. Face lucrusoare pentru Fondul plastic. Stia sa picteze frumos pentru ca a fost eleva lui Romul Ladea. Creste lalele. Si asa se intretin.

Scoala de asistente nu ii va aduce bani insa ii va salva viata fratelui ei. Intamplarea este extraordinara si merita povestita. Etty, printre altele, era si motociclista. Intr-o zi mergea cu motocicleta pe o strada de lângă casa, cu fratele ei in spate. Niște copii au întins de-a lungul străzii o sarma…probabil pe post de fileu. Etty a văzut sarma când era prea târziu… s-a aplecat la timp, fără sa mai apuce sa își avertizeze fratele care a luat sarma direct în gat, cu viteza. După ce s-a ridicat de jos, a văzut ca fratele ei se sufoca. Lovitura la gat a fost atât de puternica încât aerul nu mai trecea. Eu cred ca în 99,99% din cazuri, oricine altcineva s-ar fi pierdut în asa o situație și ar fi asistat neputincios la moartea fratelui. Nu și Etty! A scos briceagul, i-a secționat gatul și folosind furtunul de alimentare cu combustibil de la motocicleta i-a făcut o traheotomie ca la carte. Fratele a supraviețuit!

Copii?

Din cauza Rusiei și a condițiilor de acolo, Etty nu a mai putut sa facă copii. Am cunoscut și alte doamne care au fost în lagăre în Rusia și nici una din ele nu a mai putut face copii. Deși nu avea copii, ii iubea pe ai altora. Le dădea ore pe gratis… doar era cea mai culta doamna de pe strada. Când am cunoscut-o eu, era singura deja. Sotul ei, pe care l-a îngrijit pana la nouăzeci de ani, murise după ce a stat la pat zece ani iar cei din familia ei sau au murit sau erau demult in Germania. Ea singura a ramas in coltul asta de lume. Iar daca o intrebai, iti spunea ca e ea romanca pentru ca s-a nascut aici, dupa care iti punea cafeaua in fata, spunand „bitte!”

Ultima lupta

Dupa ce ii moare sotul se trezeste data in judecata de rudele acestuia pentru mostenire. Da, pe lumea asta exista oameni care pentru o mana de bani sunt in stare sa dea in judecata o batrana care si-a ingrijit sotul bolnav la pat peste 10 ani numai pentru ca a avut ghinionul sa nu poata face copii. Insa acestia nu stiau cu cine se pun si este pentru prima data (si cred ca si ultima) cand am vazut cum o femeie de 80 de ani, fara cunostinte juridice face praf in sala de tribunal un procuror fara Dumnezeu, avid dupa bani. Etty si zambetul ei au castigat ultima lupta.

Etty asa cum am vazut-o eu

Îmi placea sa merg la ea. Facea cel mai senzațional snitel de pe fata pământului si tot timpul mi-l gatea pe loc. Insa mancarea era motivul secundar (desi n-ai zice, fiind vorba de mine!). Îmi placea sa vorbesc cu ea pentru ca, in loc sa citesc o carte de istorie, o auzeam povestita. Erau povesti incredibile, spuse cu luciditate, obiectivitate, ambalate intr-un umor spumos, despre Timisoara anilor 30, despre unguri, nemti, romani, sarbi si evrei deopotriva, despre cum aratau si cum se purtau oamenii pe atunci, despre ce mâncau si ce beau, ce sarbatoreau si ce credeau… Despre Timișoara prigoanei comuniste, despre cum iti intrau securistii in casa in toiul noptii ca sa iti ciocaneasca în pereti si despre cum (ha ha ha!) ii păcăleau ca sa nu le ia chiar tot! „Nu-i prea ducea capul!„, spunea ea razând.
De multe ori ma amuza atunci cand facea sa iasa la suprafata inghionteli ce apartineau trecutului. Imi aduc aminte ca am ras cu lacrimi cand i-am zis ca eu stiu ca taburetului in Banat i se zice „hockerly” iar ea a replicat nervoasa ca i se spune „hocker”, ca e cuvant nemtesc si nicidecum unguresc da’ asa fac ungurii tot timpul, iau cuvinte nemtesti, pun „ly” la final si gata, imediat e cuvant unguresc”.

Etty era o persoana la care ii puteai spune bancuri recente si la care ea sa rada, spontan, fara sa aiba nevoie de subtitrare. Iar asta este un lucru rar chiar si la cei ancorati in „meandrele prezentului”.

Si-a dus anii in spate cu optimism, si cu zambetul pe buze. Desi ii era tot mai greu pe masura ce treceau anii, nu am auzit-o niciodata plangandu-se. Isi sumetea moralul si cand te asteptai mai putin, te trezeai ca Etty iar s-a urcat in cires (la propriu) sau pe dulap, sau in pod unde a facut tot felul de acrobatii.

Etty pleacă

S-a dus dintre noi cu aceeasi demnitate cu care a trait. Nu s-a vaietat si si-a purtat speranta pana in ultima clipa desi stia ca sfarsitul e aproape. Sufletul ei de adolescenta a plecat sa rada desupra noastra iar o data cu plecarea ei, cel putin pentru mine, s-a inchis un portal catre vremuri apuse, catre ce a fost o data… Macar eu am avut norocul sa pot vedea in trecut si sa fiu invatat sa ma bucur de prezent de la o maestra. In urma ei ramane amintirea si o bucata de pamant din care, spontan, vor iesi in fiecare primavara florile ei preferate: lalele

Acest articol a fost scris pentru prietenii lui Etty din toata lumea care probabil ca au mai cautat-o de multe ori insa la telefon nu le-a mai raspuns nimeni.

Anunțuri

From → Gazeta de perete

3 comentarii
  1. Da, mare noroc ai avut! Si frumos ai scris…

  2. ai fost un norocos sa cunosti un asemenea om! Dumnezeu s-o odihneasca in pace, intr-un lan plin de lalele…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: