Skip to content

Poveste cu Maia si Spitalul de Copii

Octombrie 3, 2012

Salutare! M-am întors! De fapt, ne-am întors!

Nu mă criticati ca am fost lenes cu scrisul pentru ca am motivare. De la doctor! Si e pe bune, nu din aia făcută de mine, ca-n liceu!
Pentru cei care se întreabă unde am lipsit, aflați ca la 10 minute după postarea asta, un soi de iad neprogramat s-a dezlanțuit la noi in casa. In felul următor: iese bloggerul vostru preferat din baie si se învârte nitel abulic prin camera. Nu avea ce face… sa plece la birou era prea devreme, Maia dormea la Oti in brate, totul părea calm după o noapte de febra si deodată aude strigatul de panica al Otiliei: LIVIU, CONVULSII!!!

Panica moderata, pentru ca nu suntem la prima experiența de convulsii febrile. Dar totuși panica pentru ca eu zbor spre pat cu Desitinul in mana in timp ce urlu scurt „cheamă Salvarea!” iar Oti zboară spre telefon întrebând ce număr are! „Nain oan oan!” urlu eu competent, in timp ce ii fac la Maia diazepamul rectal. Curat lucru, prea multe filme americane in viața noastră! „Unu unu doi” mă corectez!
In zece secunde Maia iese din criza. E năuca. Nu știe ce sa facă…sa plângă sau sa-mi tragă una? Se uita la mine întrebător. O pun la curent cu situația! Ii spun adevarul. Mergem la spital, de aia o îmbrac! Aha! Deci „sa plângă ” e răspunsul corect! Nu durează mult pentru ca e post-criza si adoarme. O îmbrac si ies in strada. E ora de vârf! Salvarea ajunge după 30 de minute.

Asistenta si șoferul urca sus! Eu țin câinele care nu e de acord cu sistemul de sănătate din România si vrea sa-i rupă! Urc si eu! Asistenta zice sa mergem la spital! „Normal, mă gândesc, de aia v-am chemat!” Șoferul zice „foarte frumoase tablouri aveți”. Toți șoferii de salvare care au urcat la noi de-a lungul timpului, au remarcat asta. Eu cred ca șoferii de salvare au gusturi fine în materie de arta.

O iau pe Maia in brate. Cobor! Cu o mana o țin pe Maia ai cu alta câinele care continua protestul! Oti rămâne acasă, urmând sa vina mai tarziu cu ce mai trebuie.
Mă urc cu Maia in salvare. O țin in brate si nu o pun pe targa. Si bine fac pentru ca in timpul mersului , cu un zgomot asurzitor, ușa din spate se deschide. Salvarea scârțâie din toate încheieturile  Asistenta vorbește cu mine. Are doua teme majore de conversație: starea tehnica a ambulantei cu care mergem si constatarea ei personală cum ca are o soacra nașpa! Cumva o reușesc sa o blochez și nu mai aud nimic. Maia doarme la mine în brate.

Ajungem la Spitalul de Copii Louis Țurcanu- clinica de urgență din Timișoara.
Maia e întinsa pe pat și i se ia sânge. Analizele vin imediat. Si o data cu ele panica medicilor începe sa se simtă in aer.
(Va urma)

Anunțuri
3 comentarii
  1. vai, mi-e rau! imi amintesti de experienta dura de anul trecut cand fiica-mea (e mare e adevarat, dar eu-s tot pierduta cand e bolnava) a facut peritonita, operatie, internari. totusi personalul a fost absolut uimitor si am cele mai bune ganduri pt toti cei de acolo.
    sanatate multa, multa!

    • A trecut…sa speram! Avem trei luni in fata in care trebuie sa facem un copil tip Sputnik sa fie calm si sa nu se imbolnaveasca!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Poveste cu Maia si Spitalul de Copii (2) « liviu.graur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: