Skip to content

Întrebare despre Iuda

August 11, 2012

Salut voios!

Am să încep cu o mărturisire care nu știu dacă chiar interesează pe cineva: nu sunt ateu. Asta nu din cauză ca am avut parte de o educație religioasă. Dimpotrivă, ai mei chiar se străduiau un pic să mă facă sa fiu mai pozitivist. Mai ales în viziunea tatălui meu, la a cărui opinie intelectuală țineam cel mai mult, a crede in divinitate era ceva de domeniu basmelor pentru copii iar atunci când (credeam că) găseam o inadvertența în cadrul vreunui concept religios, mă incuraja vesel : „vezi, ți-am spus eu… niște aiureli!„. Însa pentru mine, ca și copil și mai apoi ca „om mare”, a-mi spune ca Dumnezeu nu exista era ca și cum mi-ai spune că am un singur ochi pe când eu nu aveam nici o îndoiala că văd și cu al doilea. Multă vreme am trăit un conflict între ceea ce simțeam și ceea ce credeam că trebuie să simt. Asa că, de pe la vârsta de 10 ani mi-am scos din raniță arma care credeam eu ca mă va ajuta până la urmă sa ii dau dreptate tatălui meu și anume logica. Intre noi fie vorba, m-am prins destul de devreme ca arma asta e supraevaluată dar era cel mai bun lucru pe care îl aveam la îndemână pentru a accede in grupul oamenilor brilianți care nu cred. Căci asta era, și este și acum antagonismul folosit cu precădere: ateul este omul cu inclinație spre știință, personalitate de fier, sceptic si rațional, inteligentă superioară, nu? iar omul credincios este omul înclinat spre poveşti nemuritoare, caracter slab care are nevoie de Feți Frumoși pentru a-și păstra sănătatea mintală, nu-i așa? Sigur, în domeniul logicii folosite pentru explicarea credinței ii aveam în contrapartidă pe meseriașii universaliști sau chiar pe cate un Leibniz cu Mercedes placat cu aur in cap dar eforturile lor pareau „nesincere” plus ca imi creau senzația că pornesc cu demonstrația de la  un „prim-motor” nedemonstrabil, înghițit pe nemestecatelea.

Dupa cum bănuiți, eforturile mele de a ajunge „baiat deștept” nu au dat roade… Sa folosești logica ca sa infirmi divinitatea este la fel de inutil ca a încerca sa folosesti logica pentru a o confirma.

Cu timpul, conflictul a disparut… asta e dom’le!… nu poți sa stergi nervurile din marmură cu soluție de geamuri și prin urmare nu trebuie să ne străduim sa fim mai nefericiți decât suntem numai pentru vrem sa facem din caca bici! Iar inadvertențele pe care (mi se pare că) le-am găsit de-a lungul timpului, le-am pus pe seama filtrului oamenilor în relatarea conceptelor credinței. Doar se știe că numai Biblia a fost schimbată și modificată și tradusă și răs-tradusă de nu se mai știe cine cu cine a votat. Ca să nu mai vorbim ca de-a lungul istoriei a fost scoase pasaje din ea și adaugate altele care păreau mai „zise de Dumnezeu”.

Cu toate astea există unele concepte în credința creștină pe care le consider eterne și de neclintit. Concepte care dacă dispar sau care dacă sunt numai atinse, întregul eșafodaj pică precum un castel de cărți de joc. Unul este libertatea. Deși ateii consideră credința o încorsetare a spiritului, adevăr vă spun, nu există om mai liber decât creștinul autentic. In timp ce „baiatul deștept” orbecăie prin bezna, izbindu-se de ziduri de nebuloasă, încercând să priceapă dacă poate sa priceapă sau daca ceea ce pricepe nu e defapt numai cât poate pricepe samd, creștinul are un spațiu de manevră infinit, totul pornind de la o singură afirmație și anume ” Dragul meu, te-am făcut după chipul și asemanarea mea si ți-am dat si un ditamai liber arbitru ca să nu te plictisești”. Prin urmare, creștinul este cununa creatiei, este deasupra îngerilor si are drept absolut de autodeterminare asupra intregii lui vieti. Este the King of the Castle! Dumnezeu nu îl poate forța sa facă ceva dacă el nu vrea, și nu îl poate face sa gândească ceva dacă el nu dorește asta. Legea morală este (sau nu este) în el iar pentru creștinul adevarat, conceptul de destin este o inepție fără margini. Ăsta e și motivul pentru care, deși credința creștină este „la liber”, fără trucuri si cunoștințe destintate inițiaților, Dumnezeu este ascuns. Asa cum spunea si Patapievici „Dumnezeu nu se relevă pe pamant nici măcar așa cum un butuc de lemn este relevat oamenilor” căci dacă ar fi așa, acel liber arbitru ar fi anulat din start. Ai crede in Dumnezeu așa cum crezi într-un pahar de iaurt pe care știi ca îl vezi pe masa. Atât de mare este libertatea oamenilor încât Dumnezeu le dă dreptul acestora dacă să creadă sau nu în el. Dacă să ii anuleze sau nu existența în căpșorul lor.

Şi acum vine baiul. Baiul ăsta a fost dezbătut de mai mulți însa tot ce am citit pe tema asta sunt fie interpretari literare fie mai stiu eu ce „flotări logice”. Si ma enerveaza chestia cu „flotarile” pentru ca atunci când pun o întrebare clara, vreau un raspuns la fel de clar. Si mai e o chestie… cand se vorbește de baiul asta, mai ales in mediile religioase, incep niște bălăcăreli cu citate din te miri ce sfântuleț care „o zis el nu stiu ce” prin urmare „așa e”…. Nu serios! mai bine ar zice „naiba știe!”

Deci, pentru ca lumea sa fie mântuita, Iisus trebuia sa vina pe pamant pentru a se sacrifica. Ca sa fie sacrificat trebuia sa existe un villain, omu’ rau, care sa-l trădeze, recte Iuda Iscarioteanul. Deci, Isus stia ca Iuda îl va trăda? De ce știa? Iuda nu avea liber arbitru? Nu se putea răzgândi? Viaţa lui fusese programata de dinainte, ca să facă asta? Dacă asa a fost programat, înseamnă că nu are nici o vină, nu? Nu e oaia de vină că păstorul o mână către prăpastie. Dacă Iisus nu știa, a venit pe pământ în ideea ca unul o muşca și îl vinde pe 30 de arginți? Pentru ca se știa ca Fiul Omului urmează să fie sacrificat, prorocii din Vechiul Testament au prezis de treaba asta. Deci Iisus asta urmărea, nu isi putea încheia misiunea daca ar fi fost uns rege și ar fi murit de bătrânețe la el in palat. Pe românește, unde e liberul arbitru al lui Iuda în toata povestea asta? Iar raspunsul la aceasta întrebare este de o importanță capitală, fiind crucial ca momentul sacrificiului sa fie unul „legal” din punctul de vedere al liberului arbitru. Daca fie și o secundă te indoiesti de ce s-a întâmplat acolo precum și de libertatea celor implicați in realizarea evenimentului, sacrificiul nu mai e sacrificiu iar mântuirea nu mai e mântuire!

Deci? Tic Tac anyone?

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: