Skip to content

Istoria Budapestei povestită turiștilor (2)

Iulie 28, 2012

Salutare dragilor!

Data trecută am văzut aici ce s-a întâmplat când au venit turcii. Ar mai fi de adăugat ca populația orașului a rezistat eroic tentativelor de islamizare, însa ei nefiind creștini de 2000 de ani ca alții, s-au gândit ca 70 de oameni sunt absolut suficienți pentru ca aceasta credința sa fie reprezentata cu vârf si îndesat. In rest, toti oamenii din Buda si Pesta deveniseră musulmani (la 1647). Aferim!

Considerând ca de acum turcii sunt curăţei si miros frumos, Leopold de Habsburg pe la 1688, le explică că si el vrea sa facă baie și că să facă bine sa plece la ei la scară. Bitte! Turcii îi răspund intr-un mod mai putin dragalas, întinzând mâna strânsă pumn și ridicând p’orma degetul mijlociu. După ce primește traducerea exacta a gestului, Leopold se enervează și trage o fuga pana la Buda unde ii tine pe turci încuiați înauntru vreo doi ani. Cum nici ăia de fapt nu vor sa deschidă ușa, pleaca sa isi ascuta dinții la fierar si se intorce cu o armată de 74000 de oameni care va rade Buda de pe faţa pământului. Turcii pierd toate teritoriile fostei Ungarii, exceptând Timisoara. Bătălia decisivă se va duce tot la Mohacs (acolo unde au mancat ungurii bataie data trecuta de la Soliman) însa de data asta, nimeni nu s-a mai bazat pe români si croaţi, deci au castigat austriecii.

De fericire ca a câștigat, Leopold va renumi Buda capitală a Ungariei si va incepe programe de reconstrucție ca sa vază lumea ce fain e sub habsburgi. Maria Teresa, nepoţica lui Leopold, va incepe si construcția actualului Palat Regal. Apare si Podul cu Lanturi care uneste Buda de Pesta permanent (pana atunci faceau naveta cu barca) precum si Universitatea Tehnica si Muzeul National.

In 1848 apare o noua problemă. O lipsa crasa de comunicare face ca cele doua mari națiuni, ungurii si austriecii sa se învrăjbească. Ce s-a intamplat? Ungurii au început sa zbiere pe strazile Budei, cu lacrimi in ochi, in urechea austriecilor Menj haza, te huligán!!, ceea tradus cuvânt cu cuvânt însemna „Ramaneti alaturi de noi, iubiti austrieci…voua va datoram totul!”. La care austriecii au raspuns „Constiinta ne spune ca trebuie sa ne retragem pentru a darui ungurilor independenta si dreptul la autodeterminare” adica pe nemteste: Wir wohnen hier und regieren dich, du ungarische Scheiße ! Din cauza acestei situații, revoluția a izbucnit iar problemele de comunicare au dispărut dupa exact un an când ungurii au mâncat o bătaie soră cu moartea pentru ca n-au stiut germana cum trebuie. Cu toate astea, șefii lui Imperiul Habsburgic se decid că treaba merge tot mai prost iar ungurii deși bătuți, tot or sa facă pe nebunii in continuare daca nu le închid cumva gura. Asa ca in 1867 se împacă intre ei si apare in scenă Austro-Ungaria. Buda devine capitală de capitală, cu același statut cu cel al Vienei, cu toate ministerele cu putința (in afara de externe si armata) precum si cu Parlament. De amu inainte sa te tii şpăgi si proiecte europene.

De bucurie ca de acum sunt si ei împărați, ungurii se pun pe construit si mai abitir. Din aceasta perioada sunt majoritatea cladirilor la care Luci vede „frumos pă uochi”: Opera, Academia de Muzică, Gara Nyugati, Gara Centrală (azi Keleti), Parlamentul, podurile Margit si Szabadság iar in 1896 este inaugurat primul metrou de pe continent (al doilea din lume), se construiesc bulevarde si se sistematizează peisajul urban.

In 1914 incepe Primul Razboi Mondial iar in 1918, din pacate pentru Austro-Ungaria, el se si termină iar Buda se trezește ca este capitala superba a unui stat de 2/2 m, cu jardiniere cu tot. Încearcă sa se mai mărească dar ies prost si din războiul următor iar sovieticii vin si ei la băi in concediu prelungit. Ca sa fim sinceri, in perioada interbelică, Budapesta mai fusese ocupată de o alta mare natiune si anume de români care prin acea invazie au oprit instaurarea unui guvern comunist care pusese ochii pe frumoasa Buda.

Ruşii nu știe ei cum e cu cultura dar apreciaza din plin palinka si pe Ilonka. Se dau cu tancurile cu muzica la maxim, prin tot orasul, provocand panică printre iubitorii de liniște care tot ii rugau sa plece la ei la Moscova. Dupa ce situatia se mai calmeaza, Ianos merge pe malul stang al Dunarii si urla catre malul drept:

– Istvááááán!

Istvan, iese din casa si urlă:

– Ce-i!!???

– Băi, ce rahat e chestia asta cu doua oraşe? zice Ianos. Hai sa-l facem unul singur, sub aceeasi adminsitratie, ca si asa ne-am intins peste tot cu ele!

– Istenem…buna idee! se bucură István. Şi hai sa ii spune IstvánIanos!

– Te idióta! mârâie Ianos. Îi spunem Budapest!

Restul e istorie….

Va multumesc

Anunțuri
2 comentarii
  1. IoNasu permalink

    Desi luata „pe scurtatura”,Istoria Budapestei este nostima prin felul smecheresc prin care pasarea (graur) o povesteste turistului.Felicitari !

Trackbacks & Pingbacks

  1. Istoria Budapestei povestită turiştilor (1) « liviu.graur

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: