Skip to content

Povestile copilăriei – Făt Frumos vs. Transformer

Iulie 17, 2012

Cand Maia a implinit 3 ani a primit cadou cartea Tom Degetel. Facuta de o editura din asta de garaj, cartea era destul de draguta, pozele frumoase iar texul era adaptat dupa original pentru a fi mai scurt si pe intelegerea copiilor de trei ani. Bineinteles, mi-a cerut sa i-o citesc imediat si pe masura ce citeam ma ingrozeam. Povestea era infioratoare. Asa ca am recurs la o stratagema. Cum cartea devenise una din preferatele ei, am acoperit frumusel tot textul si cu pixul am scris altul deasupra lui, pentru ca nu cumva, cine ii va citi cartea pe viitor sa ii debiteze ororile de acolo.

In aceste zile tulburate, tot mai multi crescatori de copii ajung la concluzia ca decat sa lasi copilul in fata televizorului la desene mai bine ii citesti o poveste. De acord… foarte buna concluzia! Insa, uite un fenomen ciudat: aceeasi parinti care fac o criza de dambla când i se uita copilul la Transformers, ii pun in mana acestuia frumoasa poveste de dor si jăle numita Capra cu trei iezi (cu poze realiste, daca se poate) cu o relaxare de parca totul e roz sclipicios acolo. De ce nu exista un discermanat si in ceea ce priveste povestile? De ce unele nu au semnul 16+ ca la filmele de groaza? Daca sunt vechi inseamna ca sunt neaparat bune? E mai bine sa sa ii citesti copilului Rapunzel (varianta originala) decat sa il lasi sa se uite la Dora the Explorer?

După cum bine ştim poveştile sunt de trei tipuri: româneşti, străine sau din mass-media. In urmatoarele doua articole, ne vom ocupa de poveştile romaneşti si straine, mass-media fiind o chestie mult prea gogonata, ca sa ne ajungă timpul, şi aşa prea limitat.

Poveştile românesti

Când auzim sintagma poveste românească, din ceva motiv ce ţine de indoctrinarea noastra la orele de româna, mintea ne zboara la o lume plina de Feţi Frumoşi, Ilene Cosânzene si Balauri cu şapte capete. Niste oameni, care stiau sa scrie ceva mai multe decat majoritatea analfabetilor din jurul lor, incepand in sec. 18 s-au apucat si adaptat (compilat), mai mult sau mai putin literar, niste povesti auzite cand erau ei mici sau mari: Petre Ispirescu, Ion Creanga, Slavici etc. Dar aţi citit vreodata povesti si basme romanesti autentice? Eu am citit! Am fost atat de nebun incat sa bag in mine vreo 800, aparute in doua volume groase, date cu generozitate de ăia de la Academie, publicului masochist, prin anii 80. Ca sa va plictisiti si voi si sa inchideţi pagina asta cat mai repede ca sa mai spalati si vasele, hai sa exemplificăm (din memorie – lungimea e reala, textul aproximativ):

Povestea randunicii

A fost o data samd (asa aparea si in carte n.a.) o fata frumoasa, cu parul negru care s-a maritat si s-a dus in casa barbatului ei. Acolo avea o soacra de toata jena, care o abuza si o punea la treburi casnice foarte sclavagiste. Intr-o zi socra i-a pus piedica la fata cea frumoasa si asta o picat ca bleaga cu gatu-ntr-o foarfeca si a murit. Dar inainte de a muri, biata fata s-a rugat la Dumnezeu sa o salveze asa ca acesta, de plictiseala, a prefacut-o in randunica. D’aia, randunica e neagra si are roşu pe gat. End of story.

sau alta:

Povestea caprei

A fost o data samd o fata rea si urata. Nu facea decat ce vroia muschiu’ ei. Într-o zi s-a dus pe camp si a gasit o scara si s-a urcat pana la cer la Poarta Raiului. A batut in poarta si i-a deschis Dumnezoaica (personaj in povestile romaneşti de care Dumnezeu are o mare frica n.a.). Dumnezoaica a dus-o pe fata la soţu-su care a facut ca toti dracii ca de ce s-o urcat aia pana acolo? si o vrut sa o trazneasca da’ Dumnezoaica i-o luat apararea (deh… feminista! n.a.) si o transformat-o in capra si d‘aia caprele îs urate si se urca peste tot.

Poate va intrebati cum am putut sa citesc asa ceva de 800 de ori. Răspunsul la aceasta intrebare este in directa legatura cu faptul ca eu nu pot sa adorm decat la 3 AM pentru ca la ora aia se culca toti petrecăreții din capul meu si deci atunci nesimtitii inceteaza cu scandalul si vanzoleala.
Nu am sa insist foarte mult pe aceste povesti ca sa nu imi apara spume la gura din cauza plictiselii. Creatiile psihotice ale unor babe nebune si zalude, spuse la gura sobei, dupa ce au tras zdravan la masea nu pot sa prezinte intereses pentru nimeni…cu atat mai mult pentru copii. De altfel povestile sunt atat de sarace in semnificatii ca si un retardat s-ar prinde din prima secunda care este simbolistica, asta daca cumva exista vreuna. Copilul poate in schimb sa invete din ele ca Divinitatea intervine in mod direct in viata noastra, intr-un stil mai mult decat vulgar iar Dumnezeu e un Bau Bau creator daca ii convine si e cuprins de mila. Citind asa ceva unui copil modern, cu siguranta ii veti provoca o mila nesfarsita pentru capacitatile voastre intelectuale.

Nici o problema, avem ce citi la copil! Îl avem pe Ispirescu si pe Creanga care de altfel este cel mi mare povestitor din lume, bun prieten cu Eminescu si cu Stefan cel Mare care noi, ospitalieri si buni la suflet am stat pavaza la hotarele crestinatatii… hm… Scuze!…

Aşadar, din specia elucubratiilor delirante si etilice de mai sus au evoluat povestile pe care le stim noi: Greuceanu, Harap alb, Ileana Cosânzeana, Fat Frumos din Te Miri Unde etc Firecare din aceste povesti contine 0,1 g originalitate si 50 kg de acelasi lucru repetat la nesfarsit. Ai citit trei povesti din alea…le-ai citit pe toate! Diferentele sunt insesizabile de foarte multe ori iar modificarile sunt de genul: Sf Vineri apare la mijloc in poveste si nu la sfarsit.

Sa exemplificam, cu liniuta:
– Orice poveste incepe cu A fost o data un imparat care… sau cu A fost o data un mos si o baba. As vrea sa vad si eu povestea aia care incepe cu A fost o data un cuplu de 30-35 de ani care…
– Esti imparat? Musai ai trei fii sau trei fiice. Mai multi nu poti sa faci nici cum, mai putini nici atat!
– Esti frate mai mare sau cel mijlociu? In mod necesar esti un nasparlit invidios si hain!
– Esti fratele mic? Bravo baiete! pe langa ca esti painea lui D-zeu mai esti si cu succes in club ca sa nu mai vorbim de vitejie si de faptul ca pe tine tac-tu te iubeste maxim. Pentru ca, se stie, conditia necesara ca sa fii cu succes la Cosanzene si la taţi este sa te nasti mai taziu decat alti fraieri care s-au grabit ca prostii sa se nasca mai repede.
– Esti sora mai mica? Treaba se schimba! Nu radical, dar se schimba! Esti cea mai faina si bengoasa da’ tac-tu are o problema foarte freudiana cu tine si ai toate sansele sa te trezesti fara domiciliu.
– Luptele sunt toate la fel, castelele celor trei frati zmei sunt musai din bronz, argint si aur, piţipoanca aia de Cosanzeana e musai in castelul de aur (nu stiu de ce Praslea nu se duce direct acolo), drumurile sunt toate prin padure daca nu cumva trec peste sapte mari si sapte munti si sapte vai iar opincile sunt musai din fier, Sf. Vineri zice inevitabil acelasi lucru (faza cu cateaua cu dintii de fier) si exemplele pot continua la infinit.
In povestile astea, personajele, de foarte multe ori, au niste mari probleme etice, morale si de caracter. Spre exemplu, daca studiati cu atentie comportamentul Cosânzenei veti ajunge la aceeasi concluzie la care am ajuns si eu: individa e o matracuca ordinara si colaborationista care uzeaza de farmecele ei pentru a-si muta fundul dintr-o caruta in alta dupa cum ii convine.
O alta chestie care ar scoate din sarite pe oricine, e deznodamantul deus ex machina ce apare la marea majoritate a povestilor. Intodeauna eroul e salvat fie de o cioara care, contra spaga (lesul zmeului) da fuga la Catena sa-i aduca apa vie si apa moarta fie (si asta e cea mai enervanta faza) apar rezolvarile care incep cu “uitai sa va spui…”. Adica asa: Uitai sa va spui ca Fat Frumos primise de la tatal sau inainte sa plece un tun de calibrul 360 mm pe care-l scoase din geanta si spulbera in foc de vijelie capul balaurului! Si a fost nunta mare…

Ce invata copiii din povestile astea? Daca reusesc sa treaca peste plictiseala inerenta, vor invata ca e ok ca parintii sa-si iubeasca copiii diferentiat, ca daca esti frate mai mare e destul de rau pentru tine, ca e ok sa te pupi cu zmeul pana te salveaza Fat Frumos, ca esti la mila parintilor care te pot zvarli in strada cand au chef din cele mai tembele motive si ca (cel mai grav) rezolvarea finala unei situatii vine intotdeauna din exterior. Ca e corb, ca e tun, ca e Sf Vineri, ca e Dumnezeu cineva va rezolva nasparleala.

Uitai sa va spui (ptiu!…) ca o chestie destul de ciudata in imaginarul acestor povesti este si aspectul lui Fat Frumos. Desi este un mascul decis, capabil sa smulga copaci din radacina cu mainile goale, (ne) este prezentat ca un metrosexual finut, cu plete blonde, cu pantaloni mulati si camasuta stransa cu centura in talie. La asa o aparitie, in mod normal te astepti ca in caz de rafuiala cu zmeul, Fat Frumos sa-i traga cel mult o poseta in cap la ala pentru a nu-si rupe unghiutele.

In tot acest peisaj, avem de aface cu o poveste altfel, extrem de populara printre lecturile obligatorii date de parinti copiilor si care chinuie imaginarul colectiv al acestora pana la angoasa. Si anume Capra cu trei iezi! Cine o citeste, constata ca este rupta din canon. Nu o vom studia astazi ci maine, pentru ca face parte din grupul povestilor occidentale, Ion Creanga copiind cu nesimtire o poveste de Fratii Grimm si anume Capra cu sapte iezi. E exact la fel numai o pierdut 4 iezi pe parcurs.

Continuare si concluzii in Povestile Copilariei – Tom Degetel vs Stirile de la ora 5

Anunțuri

From → Părinteală

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: